Acasa Travel Tips Bagaje în călătorie Un bagaj de mână cu tot ce trebuie pentru vacanță

Un bagaj de mână cu tot ce trebuie pentru vacanță

Bagaje în călătorie

Să pleci în vacanță doar cu un bagaj de mână este o idee extrem de practică... și, dacă urmezi câteva reguli simple, chiar poți să pui în el toate lucrurile care se vor dovedi necesare.

Dacă nu ai călătorit până acum doar cu bagaj de mână, pesemne că nu știi cât de avantajoasă este această variantă, mai ales când mergi în vacanțe scurte, în city break-uri sau în evadări romantice în doi.

Când călătoria pe care urmează să o faci este scurtă, nici măcar nu are sens să te ostenești să îți organizezi un bagaj de cală. Cu un simplu bagaj de mână îți e mult mai ușor să te miști, nu mai aștepți la nesfârșit la benzile destinate și, mai ales, atunci când zbori low cost, este mult mai avantajos din punct de vedere financiar. Indiferent unde ai merge (și, în unele situații, și pentru cât timp), dacă urmezi câteva reguli simple, îți va fi ușor să împachetezi numai acele lucruri de care ai nevoie și pe care le vei folosi în călătorie.

Fă o listă

Primul lucru la care trebuie să te gândești este organizarea bagajului, dacă vrei să folosești doar un bagaj de mână în călătorie. Nu amâna, pentru că astfel vei avea tendința să arunci în geantă lucruri pe care nu le folosești, doar din grabă. Fă o listă în avans, considerând toate situațiile posibile – în felul acesta, nu uiți ce e important cu adevărat și iei cu tine doar ce e necesar.

Pune în bagaj doar ce folosești

Deși pare simplu și de bun simț, știi că nu e mereu așa și că ești tentat să cari după tine mai multe variante de haine, pentru acele momente în care te simți că trebuie să porți ceva anume. Aici, regula de bază este, dacă, să spunem, pleci pentru o săptămână, să împachetezi fix șapte ținute – pentru că pe unele le poți și curăța la destinație.

Fii creativ și folosește aceeași piesă de bază (jeanși, pantaloni, o fustă) în mai multe ansambluri. Nu ai în nici un caz nevoie de mai multe perechi de blugi sau de mai mult de două perechi de pantofi – unii pentru plimbări și unii pentru o ocazie mai specială.

Alege inteligent

Când vine vorba de o garderobă pentru drum, punctul forte al acesteia este versatilitatea. Ai piese basic care se potrivesc între ele la infinit? De acelea ai nevoie. Ai, cumva, și un cardigan ușor care se poate arunca peste umeri la nevoie, dar îți poate servi și drept pernă sau glugă sau chiar păturică în răcoarea avionului? Merge cu tine! Când împachetezi, gândește-te în primul rând la astfel de haine (tricourile simple, un pulover și jeanșii sunt primele dintre ele).

Împachetează deștept

Există două curente care susțin fie rularea hainelor (care are avantajul de a le feri de cute inestetice și care, teoretic, ar trebui să ocupe mai puțin loc) versus împachetarea clasică. Problema este că ambele variante pot funcționa. Dar îți spunem din experiență. Piesele realizate din materiale mai dure (precum denimul), consumă mai mult spațiu atunci când sunt rulate. Așa că poți folosi această metodă doar pentru hainele din materiale subțiri și predispuse la șifonare.

Nu exagera cu cosmeticele

Nu uita că în cele mai multe locuri de cazare găsești cel puțin șampon, balsam, gel de duș și o loțiune de corp, așa că renunță din start să ți le aduci pe ale tale, asta dacă nu ai necesități mai speciale. Apoi, investește într-un travel kit – cele mai multe brand-uri oferă și variante mini, special gândite pentru călătorii, de creme sau alte produse cosmetice de care ai putea avea nevoie. Încă un avantaj al acestora? Că au dimensiunile anume gândite pentru a nu-ți face probleme la controlul de securitate.

Folosește la maximum spațiul

Când vine vorba să îți înghesui obiectele mici în bagaj, profită de orice colțișor. Parfumul și crema pot să stea foarte bine în interiorul pantofilor, unde sunt și ferite de șocuri, așa cum buzunarele genții sau ale troller-ului pot să îți adăpostească cum nu se poate mai bine iPad-ul, hainele mai puțin voluminoase, ba chiar și lenjeria, adunată într-un mic săculeț.

Folosește tehnologia

Chiar dacă ai zboruri și escale de străbătut și simți că aceasta este ocazia să te pui la punct cu lecturile, ține minte că nu ai nevoie de o întreagă bibliotecă după tine. De fapt, un simplu iPad îți rezolvă nevoile de entertainment, cu o bibliotecă virtuală, dar și cu acces la serialele și filmele tale preferate la aplicațiile de streaming la care ești abonat, precum și la email sau alte asemenea... deși, nu uita, ești în vacanță, așa că nu ar trebui să ai nevoie de asta.

Alege inteligent poșeta sau rucsacul

De obicei, pe lângă bagajul de mână, companiile aeriene îți permit și un obiect personal care în general este o poșetă... dar dacă realmente ai nevoie de mai mult spațiu sau vrei să faci cumpărături, optează pentru un mic rucsac care poate să conțină toate acele nimicuri de care ai neapărată nevoie în călătorie.

 

 

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.