Un circuit în Bhutan, ultimul regat din Himalaya, te urcă în vârful munților, acolo unde magia și misterul se contopesc în mănăstirile care sfidează înălțimile și în văile sacre, mereu verzi.
Explorează, într-un circuit în Bhutan, realizat într-o colaborare cu National Geographic, fabulosul regat al fericirii, locul unde turismul este sustenabil și surprinzător de plăcut, unde budismul încă face legea ca în vechime, deși călugării sunt mai moderni decât ți-ai imagina, unde peisajul este mereu fascinant și unde pădurile nu par să își schimbe vreodată verdele.
Cufundă-te într-o țară care păstrează cu sfințenie vechile valori, fiind în același timp mai ancorată în prezent decât ți-ai imagina.
Ziua 1: Paro, prima destinație din regatul fericirii
Cum zărești în zbor măreții munți Himalaya, cu vârfurile lor mereu înghețate, ale căror priveliști magnifice impresionează dacă ai parte de vreme bună, știi că ești aproape de Bhutan și că urmează să aterizezi în Paro, după ce munții au lăsat loc văii de un verde bogat ce anunță orașul.
Nimic nu se compară cu momentul în care tragi în piept, pentru prima oară, aerul rece și proaspăt, odată ce ai coborât din avion, fiindcă știi că este aerul aventurii în acest circuit în Bhutan. După cina de la hotel și întâlnirea cu ghidul, vizitează mănăstirea-fortăreață Rimpung Dzong și școală pentru călugări, pentru a avea parte de primul contact cu budismul, religia ale cărei forme de manifestare le întâlnești pretutindeni în acest tur în regatul fericirii.
Ziua 2: Pe drum, din Paro spre Punakha
Te trezești devreme, plin de nerăbdare, iar după micul dejun pornești în călătoria fascinantă spre Punakha, într-un autovehicul privat. Pădurile dense de pini de Himalaya și de stejari, trandafirii, bujorii de munte și azaleele te însoțesc pe traseul ce urcă spre munți.
Cum ajungi la trecătoarea Dochula, la 3.050 de metri altitudine, te pierzi în peisajul dramatic descris de vârfurile munților Himalaya. Nu zăbovești mult, fiindcă urmează o coborâre în curbe strânse spre valea Punakha.
Ziua 3: Punakha, locul în care descoperi minunății ascunse
Întreaga zi explorezi acest ținut, pentru a-i descoperi atracțiile fascinante. Începi cu o vizită la Punakha Dzong (ce poartă și denumirea de palatul marii fericiri), al doilea cel mai vechi și mai mare dzong (fortăreață) din Bhutan, centrul administrativ și religios al regiunii, dar și locul ce adăpostește relicve sacre și reședința de iarnă a lui Je Khenpo (marele ierarh religios).
Apoi, după un drum spre Lobeysa, de unde pornești într-o scurtă drumeție, ajungi la mănăstirea Chime Lhakhang, construită în anul 1499, cunoscută și ca templul „Nebunului Divin“, nume ce i-a fost atribuit lui Lama Kunley (1455–1529) datorită practicilor sale ieșite din comun de a propovădui budismul.
Astăzi, locul este frecventat în special de femei, fiind considerat un templu al fertilității. De aici, te îndrepți spre fortăreața Wangdue Phodrang, din orașul cu același nume, pentru a nu-ți scăpa nimic din ce e interesant. Fiindcă aceeași dorință te poartă peste un pod suspendat, prin câmpuri și terase de orez, pentru a ajunge la Khamsum Yueley Chorten, înainte de a te întoarce la hotel.
Ziua 4: Spre Gangtey Gonpa
Părăsești Punakha și te îndrepți spre Gangtey Gonpa. Această zi din impresionantul circuit în Bhutan este extrem de specială, fiindcă ai șansa să vizitezi satul Khewa, pentru a înțelege tradițiile și obiceiurile vieții rurale din Bhutan, fascinante în simplitatea lor.
Seara, participi la o demonstrație de gătit și apoi la cină la ferma unei familii din valea Gonpa, o activitate susținută de National Geographic, pentru a te delecta cu preparate culinare tradiționale și picante, cum ar fi brânza iute (ama datshi).
Ziua 5: Gangtey Gonpa și alte locuri sacre
Cum acest circuit în Bhutan te-a adus în această zonă superbă din centrul țării, mergi și vizitează mănăstirea Gangtey Gonpa, unul dintre cele mai importante așezăminte religioase din țară, construită în secolul XVI, ce păstrează unele dintre cele mai sacre relicve din Bhutan.
Arhitectura sa impresionantă este potențată de munții ce-i oferă un cadru dramatic. De aici, traversezi pe jos valea Phobjikha, pentru a ajunge în valea Khewa și a admira un vechi templu budist. Pe traseu, ai șansa să zărești cocorii ce poposesc în această vale.
Ziua 6: Explorează capitala Thimpu
Din Gangtey Gonpa călătorești spre capitala țării, unde vizitezi unele dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului. Prima oprire este biblioteca națională, aflată în centrul cultural al orașului, în care admiri cărțile și documentele ce reprezintă moștenirea culturală și religioasă a țării.
Urmează National Memorial Chorten, una dintre cele mai vizibile construcții religioase din oraș și loc de rugăciune, înainte de a ajunge la școala de artă tradițională Institute for Zorig Chusum, unde ai ocazia să vezi demonstrațiile de artă susținute de studenți, în special în pictură, sculptură în lemn și ceramică.
Nu îți încheia ziua fără să participi la o întâlnire cu un călugăr budist, pentru o mai bună înțelegere a valorilor și modului de viață ce caracterizează această credință - o activitate recomandată de National Geographic în acest circuit în Bhutan.
Ziua 7: Spre Haa Dzongkhag, ținutul sacru
Astăzi părăsești Thimpu și călătorești spe valea Haa, una dintre cele mai sacre văi din Bhutan, a cărei frumusețe te surprinde de la primii pași, odată ce ai traversat trăcătoarea Chele La. Oprește-te pe traseu pentru o drumeție superbă prin pădure, la capătul căreia ajungi la mănăstirea de călugărițe Kila Goempa, ce se află la poalele unei stânci impunătoare.
Nu întârzii mult aici, fiindcă îți continui drumul spre locul sacru ce adăpostește Lhakhang Nagpo (Templul Negru) și Lhakhang Karpo (Templul Alb), a căror istorie coboară până în secoul VII, dar și alte temple și lăcașe sfinte, învăluite în legende și misticism.
Ziua 8: Înapoi în Paro
Această zi te poartă înapoi în Paro, unde vizitezi ruinele fortăreței Drukgyal Dzong, despre care se crede că a fost construită în anul 1649 și care avea rolul de apărare împotriva invaziilor tibetane.
Din păcate, fortăreața a fost distrusă în totalitate de un incediu la începutul anilor '50, însă rămășițele sale încă evocă gloria de altădată.
Ziua 9: Noi experiențe în Paro
Nu trebuie să ratezi într-un circuit în Bhutan mănăstirea Paro Taktsang, construită în anul 1692 pe un perete de stâncă abrupt, la o înălțime de 2.953 de metri deasupra văii Paro. Pregătește-te așa cum se cuvine și pornește într-o urcare susținută, pentru a vizita unul dintre cele mai venerate locuri de pelerinaj din Bhutan, un așezământ sacru ce păstrează treisprezece relicve sfinte.
Află legendele care învăluie mănăstirea și admiră-i spectaculoasa arhitectură. Nu-ți încheia ziua fără să ajungi și la templul Kyichu Lhakhang, unul dintre cele mai vechi din țară, ce ascunde picturi superbe. Desigur, trebuie să vizitezi și un centru de tras cu arcul, un sport național foarte apreciat de localnici, astfel încât să experimentezi cât mai multe dintre particularitățile acestei țări minunate.
Ziua 10: Ziua plecării
De ai aflat sau nu ce-i face pe locuitorii acestei țări cei mai fericiți oameni din lume nu putem ști încă, însă astăzi este ziua în care se încheie superbul circuit în Bhutan și te îmbarci pentru a zbura spre casă sau spre noi aventuri.
Tur operatorul internațional GAdventures îți oferă acest tur în parteneriat cu National Geographic, la prețuri începând de la 2899 eur/persoană. Iți recomandăm să îți face rezervare din timp, locurile sunt limitate!