Participă la o degustare de vin & vizitează un sat tradițional & învață să prepari faimoasele mâncăruri grecești
Scurtă descriere:
Participă la un masterclass în gastronomia cretană în acest tur privat, de o jumătate de zi, la o podgorie din Heraklion, ce include și o lecție de gătit. Începe cu o vizită la o podgorie renumită, unde afli despre procesul de vinificare și iei parte la o degustare ghidată de vinuri. Apoi continuă spre un sat reconstituit și vizitează muzeul de folclor înainte de a primi instrucțiuni practice de la unul dintre localnici, care te inițiază în arta gătitului delicateselor cretane.
Repere:
- Experiență privată ce presupune o lecție de gătit și o degustare de vinuri în Heraklion;
- Fă un tur al cramei și al viilor unei podgorii grecești renumite;
- Gustă trei tipuri de vin diferite, servite cu gustări regionale;
- Vizitează un muzeu de folclor și stăpânește arta gătitului grecesc în timpul unei lecții de gătit ținută în satul reconstituit Arolithos;
- Învață cum să faci specialități cretane, ca tzatziki.
La ce să te aștepți:
Începe-ți ziua cu transferul de la hotelul tău din Creta la Heraklion, cu un autovehicul cu aer condiționat. În timpul călătoriei, pune-i șoferului orice întrebare pe care o ai. Frumusețea turului privat este aceea că informațiile oferite sunt adaptate intereselor tale.
Fă prima oprire la o podgorie grecească renumită, pentru un tur al cramei, al zonei de producție și al viilor. Află despre istoria podgoriei și despre metodele de vinificare și vezi o prezentare audio-vizuală premiată despre Creta. Apoi, bucură-te de o degustare ghidată a unora dintre cele mai bune vinuri ale proprietății. Gustă trei soiuri, servite cu dakos (felii de pâine crocantă cu brânză feta, roșii și măsline), și află ponturi despre cum să identifici ingredientele și aromele variate.
După aceea, urcă din nou în vehiculul tău privat și continuă spre Arolithos, o reconstituire a unui sat cretan tipic. La sosire, vizitează muzeul local de folclor, mergând prin trei camere cu artefacte agricole și cu obiecte de artizanat. Mai departe, vezi câteva dintre casele tradiționale, construite în stilul arhitectural al secolului trecut, pentru o privire de aproape asupra vieții din Creta veche.
Apoi bucură-te de o primire tradițională, specifică satului. Bea raki (tărie cu gust de anason), sifon și apă minerală, și savurează nuci sărate și stafide în timp ce vorbești cu ceilalți membri ai grupului despre vizita la muzeu.
După aceea, întâlnește-ți instructorul ce ține lecția de gătit și treci direct la treabă, preparând aperitive ca ntolmades (sarmale în frunze de viță-de-vie) și tzatziki. Bucură-te de o pauză, în timpul căreia urmărești o prezentare despre producția de ulei de măsline. De asemenea, ai ocazia să guști și măsline și ulei de măsline virgin, alături de brânzeturi locale, rusks (felii de pâine cretană crocante) și raki.
Întors la locul de gătit, învață cum să prepari sarikopites (plăcintă de brânză), un desert cretan cu o formă specială, cunoscut și sub numele de plăcintă turban. Apoi, ia loc și bucură-te de minunata mâncare pe care ai preparat-o, alături de pâine proaspăt prăjită, vin și apă minerală. Cu pofta satisfăcută, întoarce-te la vehiculul tău privat și relaxează-te în timpul călătoriei spre hotelul tău din Creta.
Notă: Se solicită minimum două persoane pe rezervare.
Vezi și alte experiențe din Creta
Experiențe culinare și degustări de vin
Tradițiile culinare locale reprezintă, fără îndoială, un lucru care spune multe despre destinația pe care o vizitezi. Așa că, dacă îți dorești să cunoști specificul unui loc în care călătorești, mai ales când te afli într-un travel mood de evadare, alege experiențe legate de gastronomie, fie că este vorba de tururi culinare, de degustări de vinuri sau de bucate alese, de lecții de gătit de la localnici (uneori chiar în casele lor), vizite la podgorii și crame și multe altele.
Astfel, ai parte și de cunoașterea gusturilor ce definesc un loc, dar te bucuri și de priceperea și cunoștințele celor care te îndrumă, de la care afli, de multe ori, despre tradiții și obiceiuri culinare inedite.