Dacă ești un jucător amator de golf, atunci știi că vrei să îți petreci vacanța într-o destinație care face loc și pasiunii tale. Norocul face ca multe resorturi și hoteluri să vină în întâmpinarea ta cu oferte de nerefuzat.
Înainte de a fi o pasiune, golful este un sport. Și unul extrem de popular astăzi, fiind considerat al doilea sport cu cel mai mare număr de practicanți din lume, după fotbal.
Deși provine din Scoția, în Statele Unite este cel mai îndrăgit, astfel că infrastructura specifică ajunge la peste douăzeci de mii de terenuri.
Dacă te gândești că la 1860 deja exista The Open Championship în Marea Britanie, atunci îți va fi clar că istoria generoasă a golfului stă mărturie pentru patima pe care a stârnit-o în oameni. Soldații și lucrătorii Imperiului Britanic au fost cei care au ajutat masiv la exportul golfului în colonii, iar de acolo nu a mai fost decât un pas până la popularizarea uriașă a sportului.
Astăzi, golful este practicat de vedete și președinți, dar în aceeași măsură fascinează și oamenii obișnuiți, iar disciplina sa strictă, laolaltă cu practicarea în natură și cu un cod extrem de puternic al onoarei îi aduc din ce în ce mai mulți adepți ce caută, deopotrivă, relaxare și fair play.
Cum să practici golf de calitate
Dacă ești interesat de golf, atunci știi deja ce atracție manifestă el, dar și că lipsa de restricții fizice l-a făcut atât de îndrăgit. Vârsta și aptitudinile fizice nu contează atunci când iubești sportul și nu îți dorești să ajungi Tiger Woods, iar investițiile financiare pe care le presupune practicarea lui nu sunt nici pe departe uriașe (în afara cazului în care faci sport la nivel profesionist).
Deși considerat îndeobște un sport nobil (să ne amintim de cluburile de gentlemani cu care a debutat), golful este mai accesibil decât te-ai aștepta – costurile echipamentului încep de la 250 euro și pot urca în funcție de cât de performant îți dorești să fie, iar pentru învățarea primelor mișcări, cursurile încep la 100 de euro.
Desigur, important este terenul pe care joci, iar taxa pentru teren (green fee) variază în funcție de locația aleasă.
Însă , pentru că tocmai terenurile de calitate sunt cele care lipsesc pasionaților din România, jucătorii aleg să plece în diferite destinații în căutarea unor terenuri bune, și de cele mai multe ori aleg să își planifice întreaga vacanță în funcție de locurile în care își doresc să joace.
Iar dacă de-abia te inițiezi în tainele golfului, o astfel de vacanță îți poate aduce și multă relaxare în câteva destinații fabuloase.
Astfel de pachete de vacanță ce includ și practicare golfului pot fi achiziționate, în România, prin intermediul agențiilor acreditate DERTOUR.
Avantajele pachetelor de vacanță pentru amatorii de golf
Dacă alegi să îți achiziționezi un pachet de vacanță ce include și practicarea golfului de la agențiile acreditate DERTOUR, trebuie să știi că turoperatorul german îți oferă o serie de avantaje.
- Într-o astfel de călătorie, ai parte de cursuri de golf la școli renumite, care se adresează atât începătorilor, cât și avansaților, astfel încât ai ocazia să îți perfecționezi tehnica.
- Oferta este valabilă pentru toate handicapurile (adică indiferent de poziția pe care o ai în clasamentul pentru amatori).
- Pachetele includ și green fee-uri (taxe de teren) atractive.
- Unele dintre oferte presupun și unlimited golf (închirierea pe perioadă nedeterminată a terenului), o practică nu atât de comună, dar cu siguranță dezirabilă pentru amatorii sportului.
- Tot cu ajutorul acestor pachete poți obține și pre-rezervarea orelor de începere a sesiunilor de golf.
- În plus, ai parte de ore de începere a sesiunii garantate pentru anumite terenuri, dar și green fee-uri incluse în tariful final.
Destinații spectaculoase pentru iubitorii de golf
Prin intermediul DERTOUR poți ajunge să joci golf în mai multe destinații din Europa, dar și într-o mulțime de destinații exotice.Iată, pe scurt, câteva dintre cele mai cunoscute destinații de golf din lume
Spania continentală - Costa del Sol sau Costa de la Luz – aici găsiți unele dintre cele mai bune terenuri de golf din Europa.
Insulele Baleare – Mallorca & Insulele Canare – Tenerife, Lanzarote, Fuerteventura
Portugalia – Algarve & Madeira – cu peste 80 de terenuri de golf și vreme în mare majoritate favorabilă practicării golfului.
Turcia – Belek - Regiunea găzduiește mai multe turnee internaționale și vei avea privilegiul să joci acolo unde s-au antrenat sau au concurat cei mai mari jucători.
Cipru - Terenurile Elea, Aphrodite, Minthis Hills și Secret Valley sunt printre cele mai provocatoare tehnic, dar și frumoase, din punct de vedere al peisajului, din Europa
Maroc – Cele mai bune terenuri din țară se află lângă orașele de coastă din apropierea Marrakech-ului, în Agadir, Casablanca, Rabat sau Essaouira. Dacă alegi să împletești o vacanță de relaxare cu luxul și pasiunea ta pentru golf, poți să te cazezi la Fairmont Royal Palm Marrakech, Sofitel Essaouira Mogador Golf & Spa sau la Hyatt Place Taghazout Bay (în Agadir).
Mauritius – abundă în resorturi dedicate golfului, iar un sejur la Constance Le Prince Maurice sau Long Beach Golf & Spa Resort te invită la unlimited golf.
Seychelles - Constance Lemuria Resort, de pe insula Praslin, are un teren situat într-un peisaj absolut idilic
Zanzibar – Aici te așteaptă specialiștii ospitalității de la Sea Cliff Resort & Spa.
Thailanda - Aici vorbim despre terenuri de golf amplasate în destinații precum Phuket (Dusit Thani Laguna ), Koh Samui (Bo Phut Resort & Spa) sau Krabi ( Dusit Thani Krabi Beach Resort).
Africa de Sud – Conform asociației de profil din țară, Africa de Sud are peste 450 de cluburi de golf și peste 125.000 de jucători, ceea ce este impresionant. O vacanță aici te aduce la hoteluri cu circuite competitive, localizate în peisaje superbe.
Republica Dominicană, Bahamas, Jamaica
Insulele din Caraibe, cu istoria lor fabuloasă, marcată de multiple colonizări, cu peisajul extraordinar (și foarte vast) pe care îl ocupă, sunt cunoscute și ca destinații minunate pentru practicanții de golf.
Republica Dominicană este cea care domină topurile de profil, cu cele patru terenuri celebre, Teeth of the Dog, Punta Espada, Corales și Playa Grande. În Bahamas se joacă exemplar la Baker’s Bay, iar în Jamaica poți alege dintre mai bine de 12 terenuri, dar care cele mai bune se găsesc în Montego Bay – ia în considerare White Witch, Cinnamon Hill și Tryall Club, cu o tradiție de 50 de ani.
Destinațiile sunt diverse, iar hotelurile sunt specializate (și concepute special) pentru iubitorii golfului, și pot fi atât accesibile, cât și dintre cele mai luxoase, care ajung până la șase stele. Nu îți rămâne decât să consulți catalogul turoperatorului german și să decizi asupra pachetului care ți se pare cel mai potrivit dorințelor tale.
Pentru detalii, oferte și mai multe informații despre hotelurile, terenurile de golf și pachetele speciale puteți contacta agenția 4 Anotimpuri, agenție acreditată DERTOUR în România.