Acasa Travel Tips Planificarea călătoriei Cum să mergi în vacanțe ieftine și să ai parte de cele mai autentice experiențe de călătorie?

Cum să mergi în vacanțe ieftine și să ai parte de cele mai autentice experiențe de călătorie?

Planificarea călătoriei

Dacă ești în căutare de vacanțe ieftine și extrem de convenabile, trebuie să știi că există multiple variante – iar una dintre ele este să îndeplinești felurite sarcini în schimbul cazării și mesei. Obții, însă, acces la comunitate și trăiești autentic în orice destinație vizitată.

Sunt multe soluții dacă îți dorești vacanțe ieftine, dar una dintre ele, propusă de site-ul www.workaway.info, ne-a atras atenția pentru că oferă mult mai mult decât găzduire și mese. Perfectă dacă vrei să cunoști cu adevărat, din toate punctele de vedere, destinația aleasă, ideea celor de la Workaway îți propune să interacționezi cu localnicii, să ai parte de experiențe fabuloase de călătorie și să te amesteci cu adevărat în comunitatea pe care o vizitezi, voluntariindu-te sau participând la evenimentele notabile. Pentru că intenția lor este să construiască o comunitate de călători din toate colțurile lumii, care vor să vadă lumea cu un buget redus și preferă să aducă o contribuție semnificativă locurilor pe care le vizitează.

Ce trebuie să știi?

În principiu, ideea celor de la Workaway este simplă – doar sunt cea mai mare comunitate din lume pentru voluntariat, muncă și schimburi culturale. Și există un motiv pentru care 32.474 de gazde din 170 de țări au aderat la această idee – în felul acesta, poți să călătorești și să ai parte de vacanțe ieftine, să împărtășești cu vizitatorii cultura și limba comunității locale și să participi activ.

Workaway.info nu face altceva decât să promoveze schimbul echitabil, cu oportunități de muncă și voluntariat pentru călătorii cu bugete limitate, care vor vacanțe ieftine, dar mai ales să învețe o limbă și care pot locui cu persoane, cu familii sau chiar cu organizații.
Și chiar dacă ai crede că faptul că muncești nu te face să te simți neapărat în vacanță, cele câteva ore pe zi în care ești de ajutor sunt extrem de valoroase, pentru că te integrează în comunitate și îți acoperă cazarea și masa. Ca să nu îți mai spunem că te introduc în stilul de viață local așa cum un concediu într-un resort nu ar putea să o facă nicicând.

Cum funcționează:

Workaway este, practic, o bază de date de persoane sau organizații din toată lumea care caută voluntari pentru o gamă uriașă de activități. Așa încât, dacă îți dorești să vizitezi și să cunoști o țară îndepărtată, în care ar fi puțin probabil să găsești vacanțe ieftine, și să cauți ceva de făcut acolo, se găsesc multiple soluții – poți să plantezi, să ajuți la construcții sau să fii babysitter – astfel de mici joburi sunt perfecte dacă, să zicem, vrei să explorezi Australia, să îți permiți o perioadă mai lungă să călătorești prin Europa... sau oriunde visezi.

Înscrierea și profilul

În primul rând trebuie să te înscrii – și există o taxă de 29 de dolari americani pe an, însă asta nu ar trebui să te descurajeze, ci dimpotrivă! În schimbul acestei taxe, poți să contactezi o mulțime de gazde, din foarte multe țări (peste 150).

Apoi îți creezi profilul – în care cel mai util este să îți listezi abilitățile, să îți încarci fotografii și/sau un mic video. Poți chiar să îți faci un cont comun cu un prieten împreună cu care vrei să călătorești oriunde. Important este să fii sincer și să spui tot ce crezi că ar trebui să știe gazdele despre tine – poate că ești alergic la ceva, poate că ai doar o săptămână la dispoziție într-un anumit loc, sau poate că nu vrei să lucrezi cu copiii. Dacă ți-ai realizat un profil bun, e clar că vei avea parte doar de gazde care gândesc la fel și vă veți înțelege de minune.

Contactul cu gazdele

După ce ai trecut în revistă profilurile gazdelor, îți poți face o listă cu preferații, în funcție de interese comune și review-uri. Tot acum poți să faci o hartă a gazdelor care se află în zonele în care ai vrea să îți planifici niște vacanțe ieftine. Ba chiar să te și pui pe lista de last minute, ca să fii la curent cu cele mai recente nevoi de voluntariat ale gazdelor.

Dar, odată ce ești gata să pornești în călătorie, folosește filtrele de pe site ca să găsești proiectul perfect pentru tine. Când ai găsit gazdele, scrie-le, menționând perioada în care vrei să ajungi în țara/zona în care locuiesc. Răspunsul ar trebui să vină curând, dar consideră faptul că unele pot locui în zone cu acces limitat la internet și revino, dacă nu obții un reply în câteva zile.

Pregătit de călătorie

Odată ce ți-ai pus la cale primul proiect, ca să fii sigur că vei avea o vacanță de succes, întreabă-ți gazda dacă ar trebui să aduci ceva anume cu tine, fă-ți o asigurare de călătorie, fă rost de o cartelă SIM care să funcționeze în țara respectivă (și vize, vaccinuri sau orice alt detaliu birocratic). Și nu ar strica să pregătești, pentru gazdele tale, și un cadou simbolic, dar reprezentativ pentru cultura ta. Astfel, schimbul va începe mai lin și este un gest cu care poate începe o frumoasă prietenie.

Ce fel de experiențe de călătorie cauți?

Dacă vrei ca vacanța ta să se transforme într-o bucurie pentru mulți și ideea de a da ceva înapoi comunității pe care o vizitezi îți surâde, poți căuta, după destinație și aria de interes și competențe, asociațiile care se potrivesc aptitudinilor tale, fie că poți să predai o limbă sau să ajuți un grup umanitar.

Șederea la o familie într-o zonă idilică pe durata vacanței e o soluție minunată – și găsești o mulțime de gazde care nu cer altceva decât să vorbești într-o limbă de circulație internațională cu copiii, să le supraveghezi temele la matematică sau să îi ajuți cu web design sau sarcini simple în gospodărie în schimbul ospitalității lor.

Din Kenya până în Polonia, ajutorul pentru programele școlare este căutat pretutindeni – mai cu seamă dacă îți place să lucrezi cu copiii sau știi o limbă mai aparte. Dar nu numai! Oricum, astfel de inițiative te încarcă pozitiv și te pun în contact cu membrii cei mai activi ai comunității – și ce altă introducere în cultura locală ar fi mai potrivită?

Nu doar călătorești, ci faci și exercițiu fizic și afli mai multe despre viața la țară – din Turcia până în Noua Zeelandă, astfel de experiențe te fac să trăiești ca un localnic și îți lasă și destul timp să explorezi pe cont propriu regiunea (sau în compania noilor tăi prieteni).

Dacă ai lipici la animale, se găsesc o mulțime de lucruri de făcut pentru tine – de la a ține de urât unui animal de companie, până la a dresa simpaticele viețuitoare care sunt folosite în scopuri terapeutice. Iar în schimb poți să locuiești într-un castel din Franța sau să faci surfing în Australia. Nu e rău deloc!

O mulțime de comunități din toată lumea caută specialiști pentru diverse părți ale proiectelor lor, fie specializați în web design, fie în construcții, ecologie și multe altele. De ce să nu dai o mână de ajutor, să îți faci prieteni și să te bucuri de găzduirea, căldura și recunoștința lor?

Volunturismul, o nouă paradigmă

Turismul pigmentat de voluntariat este un trend nou, perfect adaptat economiei recente, care se bazează pe împărțirea resurselor (cum se întâmplă și în cazul AirBnb sau Uber). Și este minunat pentru călătorii cu buget minim, tinerii care vor să învețe limbi sau să străbată lumea în lung și în lat. Și poate fi și soluția pentru tine, important este să fii deschis. Dar dacă îți plac atât de mult călătoriile, cu siguranță că ești!

 

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.