Acasa Travel Moods Mixt Activități nostime pentru cei mici în vacanță pe Costa del Sol

Travel Mood Mixt

Activități nostime pentru cei mici în vacanță pe Costa del Sol

O vacanță pe Costa del Sol este alegerea ideală pentru o vacanță petrecută cu familia în Spania. „Coasta însorită“ are atât de multe lucruri de oferit încât, indiferent de perioada în care alegeți să veniți aici, clima blândă și soarele ce strălucește tot timplul anului creează atmosfera perfectă pentru o mulțime de activități distractive, pe care copiii le vor îndrăgi numaidecât.

Costa del Sol a devenit recunoscută în întreaga lume ca o destinație de vacanță impresionantă, odată cu sosirea aici, în anii '50, a starurilor de la Hollywood, care au atras, la rândul lor, jet setteri de pretutindeni și i-au adus un prestigiu aparte.

Cu timpul, hotelurile s-au adaptat noilor cerințe și oferă astăzi facilități și servicii impecabile dedicate familiilor cu copii, astfel încât să nu vă lipsească nimic și să puteți petrece zile de neuitat sub soarele din Malaga.

Distracție tot timpul anului în vacanță pe Costa del Sol

Iată câteva dintre activitățile de care vă puteți bucura, împreună cu copiii, în vacanță pe Costa del Sol, fie că e vorba de plajă, de parcuri de distracție sau de excursii inedite, ce garantează mult amuzament tot timpul anului.

1. Parcuri acvatice & parcuri de aventură

Alegeți să mergeți cu copii la unul dintre parcurile acvatice și de aventură ce abundă în provincia Malaga. Toboganele de apă, cu o înălțime impresionantă, piscinele și jocurile de apă din Torremolinos, Velez-Malaga sau Mijas, pentru a da câteva exemple, fascinează și sunt deosebit de nostime pentru cei mici.

Apoi, parcurile de aventură, cu tirolienele și podurile lor suspendate, dar și cu o mulțime de activități amuzante, completează seria de senzații tari pe care le trăiți împreună în vacanța in Costa del Sol din Spania.

2. Grădini zoologice & parcuri cu animale

Animalele sunt iubite de copii și ei adoră să le observe în orice împrejurare. Mergeți împreună cu ei la grădinile zoologice și la parcurile cu animale din provincia Malaga și descoperiți ce au de oferit.

Fie că e vorba despre grădini zoologice care recreează habitatul natural original, de acvarii ce adăpostesc o varietate mare de specii marine sau de una dintre cele mai mari rezervații naturale din Europa, unde poate fi văzută o colonie uriașă de flamingo, bucuria copiilor este cea care contează.

3. Activități & sporturi de apă

Plajele de pe Costa del Sol sunt locul perfect pentru a porni într-o serie de aventuri și sporturi de apă adecvate atât celor mari, cât și celor mici. Excursiile în larg, pentru a urmări delfinii și balenele, sunt atracții în sine. Puteți alege unul dintre tururile de două – trei ore, cu plecare din Tarifa sau o excursie de o zi în Gibraltar, în căutarea delfinilor.

Jet ski și parasailing în Marbella și Fuengirola, sau de pe plajele din Benalmadena și Torremolinos. Sau experiențe extreme la bordul unor bărci de mare viteză! Sunt doar câteva dintre sporturile de apă pe care le puteți practica în vacanța de pe Costa del Sol. De asemenea, nu uita de scuba diving și de caiac pe mare în Maro, Nerja sau Malaga. 

4. Vizitați Castillo de Colomares, din Benalmadena

Un tur al acestui castel, situat în Benalmadena Pueblo, este o incursiune fascinantă într-o lume magică, învăluită în istorie, ce poate fi surprinsă în vacanța din Spania.

Construit între anii 1987 și 1994 de un doctor american, castelul monument este dedicat vieții și aventurilor pe mare ale lui Christofor Columb. Arhitectura impresionantă și poveștile castelului așteaptă să fie descoperite, spre încântarea copiilor.

5. Luați telecabina din Benalmadena

Costa del Sol, văzută de la înălțime, într-o plimbare de 15 minute cu telecabina spre vârful muntelui Calamorro, este o experiență uluitoare, ce vă dezvăluie priveliști impresionante. Odată ajunși în vârf, plimbați-vă pe cărările de munte, de unde puteți vedea țărmul Africii, sau urmăriți spectaculoasa expoziție de păsări de pradă.

6. O excursie de o zi în Gibraltar în vacanță pe Costa del Sol

Mergeți din Costa del Sol într-o excursie de o zi în Gibraltar, pentru a vizita celebrul teritoriu britanic din sudul Spaniei.

Descoperiți stânca Gibraltar, cu ale sale faimoase maimuțe Barbary, și strâmtoarea Gibraltar, ce leagă Mediterana de Oceanul Atlantic, apoi peștera Sfântul Mihail, unde copiii pot admira frumoasele stalactite și stalagmite, formate de-a lungul vremurilor.

7. Vizitați peșterile din Nerja, Malaga

Că tot am vorbit de stalactite și stalagmite, alegeți o excursie în Nerja și Frigiliana, două sate tradiționale din Andaluzia, în care aveți ocazia nu doar să vizitați fortăreața din Frigiliana, ci și să vedeți unele dintre cele mai mari stalagmite din lume, ascunse în peșterile din Nerja.

8. Mergeți în croaziere de-a lungul coastei

Un mod extrem de plăcut de a petrece clipe de neuitat în vacanța din Spania este să faceți o excursie cu barca, de-a lungul coastei del Sol.

Alegeți să închiriați un catamaran, ce poate găzdui până la 12 persoane, și porniți într-o croazieră de vis, pe apele ce scaldă țărmurile însorite ale coastei. 

9. O excursie în Africa

Nu ratați ocazia și faceți o excursie de o zi în Africa. Treceți de strâmtoarea Gibraltar și descoperiți frumosul Tanger din nordul Marocului, un oraș în care culturi și influențe diferite se amestecă și al cărui farmec aparte rezultă chiar din acest mix.

10. Vizitați orașul ștrumfilor

Faceți-le o surpriză copiilor și vizitați Juzcar sau orașul ștrumfilor, denumit așa după ce compania Sony Pictures a văruit, în 2011, toate clădirile orașului în albastru, odată cu lansarea celebrului film The Smurfs, adorat de copiii de pretutindeni.

Lăsați-vă absorbiți de o lume magică și bucurați-vă împreună de un oraș de poveste, în timp ce descoperiți personajele preferate ale celor mici sau, de ce nu, chiar ale voastre.

11. Vizitați cea mai mică fabrică de ciocolată din lume

Daca vreți să aveți un sejur în Spania cât mai dulce, luați copiii și mergeți cu ei la cea mai mică fabrică de ciocolată din lume. Descoperiți frumusețea acestui loc special, în care cei mici pot face propriile batoane de ciocolată pe care le veți savura împreună.

12. O plimbare clasică de-a lungul râului Chillar, Nerja, Malaga

Alegeți o activitate inedită în vacanța din Spania cu familia și plimbați-vă pe albia râului Chillar în Nerja, Malaga. Priveliști spectaculoase, bazine ce îmbie la înot și cascade impresionante vă așteaptă la tot pasul, spre încântarea tuturor.

 

Și dacă toate aceste activități v-au convins să petreceți următoarea vacanță cu familia intr-una dintre atractivele stațiuni de pe Costa del Sol, vă recomandăm să citiți și articolul despre hoteluri pentru familie sau pe cel despre hotelurile de lux din zonă.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.