Acasa Travel Moods Evadare Evadare în Costa Rica (I) – aventuri în pădurea tropicală

Travel Mood Evadare

Evadare în Costa Rica (I) – aventuri în pădurea tropicală

O vacanță în Costa Rica se va dovedi una dintre acele vacanțe exotice în care te pierzi într-o țară fascinantă, printre cascade, lacuri și plaje pustii, străbătând peisaje spectaculoase și deprinzând ritmul dulce al vieții unuia dintre cele mai prietenoase popoare.

Alege o vacanță în Costa Rica atunci când îți dorești să cunoști un paradis tropical protejat (un sfert din suprafața țării face parte din rezervații naturale) și pașnic, o oază verde în care biodiversitatea este uluitoare și viețuitoarele, de la tucani la leneși și de la papagalii macaw la caimani, sunt fascinante.

Natura splendidă din Costa Rica e completată în orice moment de culorile vibrante ale locuitoarelor sale, o multitudine de specii pe care le vei privi cu ochii larg deschiși într-o continuă surpriză. Iar viața din adâncuri este încă mai interesantă, cu specii de pești tropicali intens colorați, rechini, delfini, balene și pisici de mare populând apele.

Dacă vii aici, asigură-te că îți programezi din timp câteva zile de aventură în junglă, dar rezervă-ți ceva vreme și pentru superbele plaje din Costa Rica.

Cum ajungi

Deși nu există încă zboruri directe spre Costa Rica, poți să te îndrepți către vacanța ta exotică alegând una dintre multele companii ce te duc într-acolo și aterizează la LIR (în Liberia) sau Juan Santamaria (San Jose), cele două aeroporturi internaționale.

Decizi care este cel mai potrivit pentru tine în funcție de destinația finală – SJO este de preferat dacă mergi în partea de sud, iar pentru Guanacaste ar trebui să ajungi pe LIR. E bine de știut că zborurile domestice pleacă doar din San Jose, dar între localități îți va fi mult mai simplu să te deplasezi cu o mașină închiriată.

Unde mergi: Grandiosul Arenal

Odată ce te îndrepți spre spectaculosul vulcan adormit Arenal, intri într-o zonă de o frumusețe acaparatoare, fie că ajungi aici din vest, de-a lungul malului lagunei, unde pădurea țâșnește neîncetat spre cer, fie din San Carlos, de unde priveliștea are drept fundal Volcan Platanar, iar vârful Arenalului începe să ți se contureze în față.

Iar pentru că vulcanul nu este activ, ai parte de alt fel de aventură odată ajuns aici – explorezi neîncetat natura în toată plenitudinea ei, fie în drumeție, fie pe bicicletă, călare sau cu tiroliana.

Aruncă-te în cascade, observă leneșii ce populează regiunea și descoperă țara în care a debarcat, la Limon, Cristofor Columb cu peste 500 de ani în urmă.

Bucură-te să ajungi în acest parc național al cărui vulcan încoronează panoramele în care trăiește o diversitate incredibilă de specii și minunează-te de pădurea tropicală, de ferigile uriașe, de palmierii încărcați de roade, de plantele intens colorate, de fluturii parcă desprinși din vise, de cascade și de râurile ce străbat acest loc binecuvântat.

Unde stai: Nayara Springs

Hotelul acesta de lux, destinat numai adulților, din apropierea vulcanului Arenal (și aflat chiar în Parcul Național) este unul exclusivist, unde vilele sunt înconjurate din toate părțile de natura luxuriantă iar intimitatea este prioritatea numărul unu.

Într-un cadru natural superb ai parte de piscina alimentată de izvoarele termale din împrejurimi, de camere confortabile și extrem de stylish, de cele mai moderne facilități și mici detalii exotice cât să facă din șederea de aici o experiență în sine. Fă yoga pe terasa ce se deschide în frunziș, ia cina la restaurantul de lângă piscină și fă-ți siesta în bazinul exterior privat al vilei tale, alimentat, și el, de un izvor termal.

Review-uri / Tarife

 

Unde mergi: Bagaces, provincia Guanacaste

Bagaces este centrul din care poți pleca în căutarea aventurii în vacanță în Costa Rica. Ajungi ușor de aici la Volcan Miravalles, la Parque Nacional Palo Verde sau la Reserva Biologica Lomas de Barbudal; și tot de aici îți hrănești nevoia de adrenalină.

În ultimii ani, dependenții de sporturi extreme au popularizat Rio Perdido, unde sute de hectare de pădure sunt făcute parcă anume pentru tiroliene, pentru drumeții pe cărări nebătute, pentru mountain-biking și alte aventuri incitante.

Aici zbori printre copaci în jungla uluitoare sau printre piscuri muntoase, străbați poduri nesfârșite la mare înălțime, iar seara ți-o poți petrece în apa caldă a unui izvor termal, care te detensionează instantaneu.

Unde stai: Rio Perdido

Acest hotel sustenabil a fost creat anume ca să permită vizitatorilor să se bucure de locul unde izvorăsc apele termale din zonă, fără a interveni negativ în fascinantul ecosistem din jur.

Totuși, în mijlocul pădurii, ai parte de o oază de confort în vacanța în Costa Rica. Camerele sunt moderne și decorate în culori vii, restaurantul este renumit pentru preparatele sale, dar și pentru panorama către izvoare, iar cina o poți servi și sub cerul înstelat, pe un pod suspendat sau pe o platformă deasupra canionului acoperit de frunzișul junglei.

Review-uri / Tarife

 

 

Dacă vrei să afli cum poți explora această țară intr-un circuit cu aventuri trăite in mijlocul naturii îți recomandăm să citești articolul Circuit in Costa Rica, în aventura vieții tale, iar dacă vrei să afli și mai multe idei îți recomandăm să consulți rubrica Experiențe.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.