Într-un sejur în Japonia, șederea într-un ryokan, adică un han japonez tradițional, este modalitatea perfectă de a te integra în cultura locală în cel mai autentic fel, trăind liniștea cu toate simțurile.
Un sejur în Japonia îți aduce o mulțime de senzații noi, cauzate de diferențele culturale atât de pregnante. Iar când simți că mulțimea de sentimente te copleșește, nu îți rămâne decât să cauți refugiu într-un ryokan tradițional, unde experimentezi alte și alte lucruri, într-o liniște desăvârșită, și îți aduni forțele pentru a continua călătoria.
Trebuie, totuși, să știi câteva lucruri și reguli esențiale de politețe ca să te poți bucura cum se cuvine de tihna pe care ți-o oferă un astfel de "han".
În primul rând, ai să observi cu ochiul liber că un ryokan e cu totul și cu totul diferit de un hotel clasic. De altfel, dacă ai ales să îți acorzi o evadare în sejur în Japonia într-o astfel de opțiune de cazare, pesemne că ai deja o idee despre ce te așteaptă aici.
Pe scurt, un ryokan te provoacă la șederea într-o așezare tipic japoneză, de multe ori deținută de o familie, care păstrează neatinse tradiții vechi de milenii. Aici locuiești într-o cameră cu podele tatami, un soi de rogojini confortabile, trebuie să renunți la pantofii clasici și la hainele tale obișnuite pentru a îmbrăca o yukata (un soi de halat clasic japonez) și papuci, să te îmbăiezi într-un onsen, un izvor natural care alimentează o baie mai relaxantă decât îți imaginai că există, respectând eticheta strictă care nu face decât să adauge farmec experienței, să dormi pe un futon și să te răsfeți zi de zi cu o cină kaiseki, cu multe preparate delicioase care te transportă complet în extraordinara gastronomie locală.
Orice ryokan, vezi cum ajungi în sejur în Japonia, indiferent dacă este unul de lux sau unul accesibil, vine cu regulile proprii, dar și cu unele care trebuie respectate la modul general.
Ryokanele se întâlnesc pe toată întinderea țării, dar cele mai multe se află în zona rurală, astfel încât liniștea lor să fie netulburată de nimic. Dacă nu îți poți acorda o pauză pentru a trăi câteva zile într-o așezare rurală, află că și în marile orașe poți găsi variante, dar pentru autenticitatea desăvârșită a experienței îți recomandăm să îți faci, totuși, vreme să cauți unul cât mai tradițional. Acolo te relaxezi și simți că întinerești, pacea învăluie întreaga atmosferă, iar natura și grădinile te ajută să lași cotidianul în spate și să guști evadarea prin fiecare por.
Odată ce ai ajuns într-un ryokan, primul lucru pe care îl vei face va fi să renunți la pantofi și la hainele tale și să le schimbi cu cele impuse de loc. Abia apoi ești gata să începi explorarea acestui loc mult mai mic și mai discret decât un hotel, de obicei deținut de o familie din generație în generație.
Îți vizitezi camera condus de nakai-san, gazda ta care îți va spune tot ce trebuie să știi ca să te bucuri cum se cuvine. Aici nu ai altceva de făcut decât să te relaxezi, să respiri aroma calmantă a podelelor tatami și să deguști un ceai verde, în vreme ce te acomodezi cu împrejurimile. Nu sunt multe de observat, căci camerele sunt extrem de simple și de funcționale.
Primul și cel mai interesant lucru pe care trebuie să îl încerci este baia într-un onsen, un izvor termal (nu toate ryokanele au astfel de locuri de îmbăiat, dar chiar și cele care nu beneficiază de un astfel de izvor îți oferă, totuși, o baie tradițională).
Aici eticheta este esențială – nu sunt permise costume de baie, trebuie să te speli insistent înainte de a pătrunde în onsen (și există o baie clasică cu tot confortul, perfect echipată pentru a face asta, atenție, stând așezat pe un scăunel special, în nici un caz în picioare), iar apoi să înaintezi spre onsen având doar un mic prosop la tine. Dacă îți dorești să folosești acest prosop pentru a-ți ascunde părțile intime când te alături celorlalți oaspeți care se bucură de onsen sau nu, e doar decizia ta, dar ține minte că prosopul respectiv nu trebuie cu nici un chip să atingă apa.
Dacă, în schimb, preferi o experiență mai privată, află că sunt ryokane care oferă și accesul într-un onsen privat, dar nu toate dispun de această facilitate. Un alt lucru important de știut este că tatuajele nu sunt permise într-un onsen. Pentru a nu-i jigni pe ceilalți, acoperă-ți tatuajul cu un plasture sau un bandaj sau alege, din nou, un onsen privat.
Și masa (în special cea de seară) vine cu un ritual complex, dar care, ai să vezi, este extrem de satisfăcător. Gastronomia este unul dintre plusurile șederii într-un ryokan într-un sejur în Japonia, iar o cină kaiseki, cu multe feluri pe meniu, îți arată perfect de ce.
Specialitățile locale, gătite cu ingrediente proaspete de sezon, alcătuiesc un festin al simțurilor ce cuprinde legume, fructe de mare, cărnuri locale, supă miso și orez, sake, shochu, bere și ceai. Chiar și micul dejun, gândit tot după regulile ospitalității japoneze, este impresionant, delicios și foarte colorat. Însă dacă ai restricții alimentare, nu uita să anunți cu ceva timp înainte, pentru că meniul este conceput din vreme astfel încât să te bucuri de mese deosebite.
După o baie în onsen și o cină savuroasă, te retragi în camera ta pentru un somn odihnitor pe futon, care a fost pregătit de staff-ul discret în vreme ce nu te aflai în încăpere. Iar zilele trec liniștite în acest fel într-un ryokan, permițându-ți să te bucuri de o pauză și de o experiență de care ai parte doar o dată în viață și pe care doar un sejur în Japonia cea mereu fascinantă îl poate oferi.
Daca ți-am trezit apetitul pentru astfel de vacanțe te invităm să descoperi si alte idei din colecția Experimentează o dată în viață și să consulți lista de Resurse pentru a descoperi cum îți poți organiza foarte ușor, cu furnizori de încredere, vacanța pe care ți-o dorești!