O vacanță în Republica Dominicană alături de cei mici vă determină să vă bucurați împreună de plaje, de peisajul fabulos care se regăsește în orice parte a acestei destinații exotice și de o mulțime de activități amuzante și inedite. Vizitați parcuri naturale, explorați oceanul, călăriți sau practicați orice sporturi acvatice vă plac – aici aveți de unde să alegeți lucrurile care vă bucură cu adevărat.
Experiențe pentru vacanța cu familia în Republica Dominicană
1. Vizitați Monkeyland, sanctuarul maimuțelor veveriță
Profitați de vacanța în Republica Dominicană și descoperiți minunile ce se ascund într-una dintre țările cu cea mai mare diversitate geografică din Caraibe. Și cum ținta este bucuria copiilor, alegeți să mergeți într-un tur ce vă duce în jungla dominicană, la Monkeyland, un teritoriu de 2 hectare populat de drăgălașele maimuțe veveriță (saimiri). Drumul până aici este superb și vă acaparează.
La bordul unei mașini de teren, traversați plantații întregi de cafea și cacao și ținuturi cu peisaje tropicale autentice, până să urcați pe drumul de munte ce duce spre inima pădurii tropicale, acolo unde nu doar că interacționați cu micuțele maimuțe, ci vizitați și grădina botanică, un paradis exotic în sine.
2. Înotați cu delfinii în ocean în vacanță în Republica Dominicană
Desigur, nu neapărat în stilul delfin, dar sigur cu delfinii! Mergeți și înotați cu delfinii, nu contează în ce fel, dar mergeți, fiindcă sunteți în vacanță în Caraibe, iar în Republica Dominicană sunt câteva locuri magice, în care o astfel de experiență nu doar că este posibilă, ci se transformă într-o aventură de neuitat pentru cei mici.
Închipuiți-vă doar emoțiile și zâmbetele pline de bucurie ale copiilor în momentele în care se joacă cu delfinii, înoată împreună cu ei, îi țin în brațe, dar mai ales atunci când înoată pe spatele delfinilor, în valuri de fericire. Locurile care oferă astfel de experiențe memorabile sunt Dolphin Island Park, lângă plaja Bavaro, Dolphin Explorer, în Punta Cana, și Ocean World Adventure Park, în Puerto Plata.
Adaugă experiențe călătoriei tale în Republica Dominicană
Alege alte experiențe care consideri că ți se potrivesc.
3. Aventuri în țara ecoturismului
Diversitatea formelor geografice din Republica Dominicană cucerește pe oricine își dorește o aventură într-un teritoriu în care munții cu cascade zgomotoase, lacurile cu ape pure, pădurile tropicale întinse, ce abundă în vegetație exotică și zonele de coastă spectaculoase s-au adunat la un loc și așteaptă să fie descoperite.
Să nu mai vorbim de multitudinea de parcuri naționale și rezervații naturale pe care le puteți vizita împreună cu familia.
Însă, dacă doriți să le oferiți copiilor o aventură amuzantă, în stil Flintstones, mergeți într-un tur din Punta Cana, la bordul unui buggy, pe o cărare ce străbate plantații de banane și așezări rurale, până la o peșteră uimitoare, acolo unde dați și peste Bedrock City, o serie de peșteri unde sunt reconstituite casa lui Fred Flintstone, celebrul personaj de desene animate, garajul și automobilul său din epoca de piatră.
Ai nevoie de cazare în Republica Dominicană? Caută hotel Powered by BookingCitește și alte articole despre Republica Dominicană
4. Zile de plajă și de soare în vacanță în Republica Dominicană
Orice zi din vacanța în Republica Dominicană cu familia este o zi perfectă de plajă.
Nisipul alb și fin al plajelor, umbrit de palmieri, sau de mangrove, sau de pereți de stâncă, dar mereu scăldat de frumoasele ape de turcoaz ale Mării Caraibilor, atrage și oferă clipe de relaxare binemeritate, pe coastele ce strălucesc în lumina caldă a soarelui. Mai ales că la plajă copiii nu se plictisesc niciodată!
5. O croazieră de vis, cu catamaranul
O aventură pe mare împreună cu familia, într-o croazieră cu catamaranul, este de neratat în vacanța din Caraibe. Plutiți pe apele de turcoaz, relaxați-vă și simțiți cum vă învăluie briza caldă a mării, în timp ce gândurile vă zboară peste întinderea de apă, și faceți o baie, într-una dintre opririle de pe traseu.
Mai mult, în această aventură vă puteți bucura și de snorkeling, de plimbări cu caiacul sau chiar de înot în ape unde puteți zări pisici de mare, chiar și rechini.
6. O porție de adrenalină într-un parc de aventuri
Nu stați pe gânduri și mergeți cu copiii la Bavaro Adventure Park din Punta Cana, un loc în care distracția și aventura se împletesc și oferă momente explozive de adrenalină.
Alegeți oricare trei dintre cele 15 activități pe care le pune la dispoziție parcul, de la alunecări pe tiroliană și bungee jumping până la călărie sau escaladă de stânci, într-un pachet de activități ce vă oferă, în plus, și un eco-tur, în care aveți ocazia să explorați flora și fauna specifice insulei și să faceți o baie într-o piscină naturală.
7. Manati Park, o experiență amuzantă într-un parc unic de distracții
Descoperiți atracțiile amuzante pe care le pune la dispoziție acest parc de distracții din Bavaro - Punta Cana, situat în mijlocul unor grădini luxuriante, pline de orhidee și plante tropicale, dar și de animale specifice insulei, într-o experiență perfectă pentru copii în vacanța din Republica Dominicană.
Bucurați-vă de spectacolele cu animale (cele oferite de papagali sau de leii de mare sunt încântătoare), descoperiți animalele exotice expuse aici și urmăriți un dans taino tradițional.
8. Descoperiți Republica Dominicană călare
Am tot vorbit de frumusețea și diversitatea ținuturilor dominicane, dar când acestea sunt descoperite călare, pe drumuri ce traversează plantații, regiuni rurale și sate tradiționale idilice, totul se amplifică și se transformă într-o experiență unică, mai ales pentru copii.
Sunt o mulțime de astfel de aventuri călare de care vă puteți bucura cu cei mici în vacanța din Republica Dominicană, mai ales că multe dintre ele urmează trasee atent alese, în care explorați cultura locală, vizitați diferite ferme sau trăiți momente de distracție și aventuri inedite.
Alegeți să mergeți într-un tur care vă poartă călare în regiuni superbe, chiar și prin albia unui râu, după care alunecați pe tiroliene, în vârfurile copacilor.
9. Spre insula Saona, într-o excursie cu catamaranul
Din Punta Cana, alegeți să mergeți într-un tur ce vă duce spre insula Saona, la bordul unui catamaran, pentru a descoperi una dintre cele mai frumoase plaje în vacanța din Caraibe cu familia. Peisajul tropical al insulei este încântător.
Nisipul alb și fin se întinde din umbra palmierilor până în apele de cristal ale mării și oferă locul perfect pentru relaxare, dar și bucurie copiilor.
Înainte de a porni în croazieră, sunteți conduși să vizitați impresionantul Altos de Chavon, o replică a unui sat mediteraneean, situat deasupra râului Chavon, în La Romana, folosit adesea ca platou de filmare.
10. Aventuri pe apă la Rad Park Punta Cana
Dacă sunteți pasionați de sporturi acvatice, atunci Rad Park din Punta Cana este locul în care aveți parte de acțiune și adrenalină pe apă în vacanța din Republica Dominicană. Urcați-vă pe placă și faceți wakeboarding, wakeskating, waterskiing, kneeboarding și multe altele.
Dacă cei mici sunt prea mici pentru a încerca aceste sporturi, se pot bucura de mulțimea de tobogane gonflabile și trasee plutitoare pe care le oferă parcul.
Și dacă aceste experiențe te-au făcut să te vezi deja în vacanță în Republica Dominicană, te invităm să descoperi și alte idei de vacanță cu familia în diverse destinații din întreaga lume.