Acasa Travel Moods Evadare Cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa

Travel Mood Evadare

Cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa

Întâmpină sărbătorile într-una dintre cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa. Le-am selectat pentru tine pe cele istorice, pe cele pline de tradiții sau de tentații, pe care trebuie să le vizitezi dacă îți începi iarna cu o binemeritată vacanță.

Tradiția europeană a piețelor de Crăciun datează din Evul Mediu, când fiecare oraș (mai ales din zona germanică) întâmpina Adventul cu o celebrare în stradă.

În ultima vreme, moda acestor piețe s-a diversificat și s-a răspândit, astfel încât aproape orice oraș mare găzduiește un brad, un Moș Crăciun, standuri cu mâncare și produse artizanale și o atmosferă de poveste. Alege dintre cele mai spectaculoase, mai calde și mai năstrușnice astfel de celebrări – e clar că te așteaptă niște sărbători pe cinste.

Zagreb

Capitala Croației nu este doar un frumos oraș cu rădăcini romane și arhitectură austro-ungară tipică, ci și gazda uneia dintre cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa.
În fapt, târgul de aici a fost votat drept European Best Christmas Market în două rânduri, pentru că are puterea de a transforma întreg centrul orașului într-o feerie de lumini și bunăvoie.

Sute de felinare aprinse, copaci copleșiți de omăt și de luminițe sclipitoare, orchestre cântând colinde care te transportă înapoi în copilărie, standuri cu preparate tradiționale, vin fiert și câte și mai câte transformă complet orașul, timp de o lună, într-un decor de sărbătoare către care migrează atât turiștii, cât și localnicii cuprinși de febra Crăciunului.

Strasbourg

Christkindelsmärik este una dintre cele mai vechi piețe de Crăciun din Europa – imaginează-ți doar că târgul anual din jurul catedralei are loc de la 1570, de pe 29 noiembrie până în ultima zi a anului. Place Kleber, Place Broglie și Place du Marche sunt dominate de bradul impozant și frumos decorat, și pline ochi cu standuri care vând produse de la cele mai savuroase la cele mai năstrușnice.

În plus, zilele de Advent sunt, conform tradiției, animate de concerte și tot soiul de evenimente culturale, care acompaniază sunetul zurgălăilor ce domină această piață idilică, care atrage adulți și copii deopotrivă. Patinoarul este o altă atracție, dar la fel sunt și locurile care vând turtă dulce cu aromă de scorțișoară și preparate tradiționale din Alsacia, precum varza murată cu cârnați.

Colmar

Orașul francez de la granița cu Germania adăpostește una dintre cele mai fermecătoare piețe de Crăciun și devine, în perioada sărbătorilor, unul de poveste – ajută și cadrul tradițional, cu străduțe pietruite, clădiri renascentiste și din Evul Mediu și cu biserica centrală gotică, din secolul al XIII-lea, închinată Sfântului Martin.

Vreme de șase săptămâni în fiecare an, orașul se transformă complet, pentru că are nu una, ci chiar cinci piețe de Crăciun care sunt deopotrivă intime și vesele și către care călătorii și localnicii sunt atrași ca de un magnet.
Fiecare piață este concepută ca un cătun pe care pun stăpânire meșteșugarii alsacieni, cu produsele lor autentice. Dar oaspeții sunt ademeniți și cu tururi ghidate, degustări de vin, animații și expoziții pentru copii și o mulțime de concerte de colinde.

Viena

Una dintre cele mai bătrâne piețe de Crăciun din Europa (datând de la 1298), cea din Viena întruchipează perfect spiritul sărbătorilor de iarnă, convingându-i și pe cei mai cinici dintre vizitatori să se lase cuceriți de magia decorațiunilor, a preparatelor aburinde proaspăt ieșite din cuptoare și a colindelor.

În plus, piața din Viena este un paradis al meșteșugurilor și al locurilor de distracție. Copiii sunt în primul rând beneficiarii feeriei muzicale luminate din belșug, dar cum întregul oraș este copleșit de atmosfera festivă de la mijlocul lui decembrie până de Crăciun, și cum sunt o mulțime de alte lucruri de făcut în Viena, o vacanță de iarnă aici se impune ca o idee foarte bună.

Praga, una dintre cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa

Cu o atmosferă de neuitat, Advent-ul se celebrează în superba Praga ca nicăieri altundeva în lume. Piețele adăpostind secole de istorie se umplu de lumini și de sunete festive, iar vizitatorii le preferă pe cele din centrul vechi și din Piața Wenceslas, mai cu seamă că distanța între ele este nesemnificativă.

Căsuțele din lemn doldora de piese create de artizanii cehi, colindele, ornamentele de Crăciun, tradițiile evocate în concerte și demonstrații, dar și tonele de preparate clasice și valurile de bere asigură buna dispoziție a vizitatorilor.
În plus, în centrul orașului apar grajduri cu animale, dar și o scenă a nașterii de la Betleem care nu încetează să îi emoționeze pe turiști. Iar bradul uriaș din centrul orașului, adus din Boemia, este o atracție în sine, mai cu seamă că domină peisajul medieval al Pragăi și îi dă un aer de poveste. Târgul de aici este deschis până pe 6 ianuarie.

Dresden

Dresden este un oraș de-a dreptul copleșit de piețe de Crăciun în perioada sărbătorilor, cu 11 având loc în felurite părți ale orașului ¬ – cele mai multe din țară, probabil. În același timp, aici se păstrează obiceiuri străvechi, care își au originile în industriile locale, precum mineritul și lucrul în lemn.

Datând din secolul al XV-lea, Striezelmarkt (care își ia numele de la o prăjitură locală) dedică câte o săptămână unei singure tradiții, timp în care au loc concerte de orgă sau cor, în aer liber sau în biserici, colindele răsună neîncetat și aerul se umple de aroma deliciilor de sărbătoare.
Iar în Dresden mai ai parte de o surpriză specifică – prezența arcului de Crăciun în care se pun lumânări aprinse și figurine, care în alte timpuri era atârnat de mineri, de sărbători, la intrările în galerii. Târgul ține de la finele lui noiembrie până în ajunul Crăciunului.

Bruxelles

Numită Winter Wonders și incluzând peste 200 de standuri tipice, roți, caruseluri, patinoar, brad, luminițe, concerte, coruri și un mare bal, feeria din Bruxelles este una dintre cele mai spectaculoase piețe de Crăciun din Europa, care se desfășoară aici vreme de cinci săptămâni.

În tot acest timp, orașul, perfect în orice sezon pentru un city break, se umple de arome, de culori și de nenumărate piese artizanale numai bune de făcut cadou, de lumini și de bucurie. Târgul are loc de la sfârșitul lui noiembrie până în ultima zi a anului.

Budapesta

Timp de o lună și jumătate în fiecare an, Budapesta este copleșită de vraja sărbătorilor, cu o piață de Crăciun și un festival pe măsură, care atrag în piața Vorosmarty o mulțime de curioși. Locația este perfectă pentru a găzdui evenimentul ce se întinde de pe 10 noiembrie până de Revelion, și cuprinde sute de standuri de lemn aidoma unor cabane, în care se găsesc prăjituri cu miere, vin fiert cu scorțișoară și o mulțime de decorațiuni și tentații.

Catedrala cea mai mare din oraș constituie fundalul perfect pentru celebrarea Adventului și pentru festinul alcătuit din preparate maghiare de sezon, de la gulaș la tradiționala flodni, prăjitura specifică. În plus, această piață găzduiește atracții (gratuite) perfecte pentru orice vârstă, de la patinoarul din jurul bradului la dansuri, show-uri de lumini și proiecții 3D.
Piața este deschisă cu o lună înainte de Crăciun și durează până în prima zi a anului nou.

Londra

Londra cea efervescentă, în care găsești mereu ceva incitant de făcut, este gazda mai multor piețe de Crăciun care transformă cu totul orașul într-o sărbătoare în toată regula. Mergi în Hyde Park pentru nota festivă și pentru colinde la superlativ și descoperă cadouri artizanale vândute în cabane de lemn.

Sau alege târgul din Leicester Square pentru o atmosferă tradițională, completată cu grota lui Moș Crăciun, cu programe de cabaret și cu standuri cu mâncăruri și băuturi. Sau petrece câteva ore la Southbank Centre, unde sunt pop-up-uri și o mulțime de activități care te binedispun. Sau dă o tură în Winterville, pentru patinoar și muzică live.
Și nu uita și de piața de pe malurile Tamisei, cu vedere la Turnul Londrei și la Tower Bridge, unde se întâlnesc artizanii care își pun la vânzare produsele în standuri pitorești în stil german.

Tallinn

Un aer de poveste cucerește piața centrală din Tallinn în fiecare iarnă, când orașul este învăluit de aura luminițelor și dominat de bradul principal, care se împodobește aici de la 1441, ceea ce îl face cel mai vechi brad expus în vreo piață din Europa.

Apoi, tărâmul de basm găzduiește și o mulțime de standuri cu mâncare estoniană tipică, de la varză murată la turtă dulce, pentru cei mici există caruseluri și tot felul de ispite – dintre care cel mai atrăgător este, cu siguranță, Moș Crăciun, cel pregătit să îi întâmpine pe micuți în propria-i casă. Târgul este deschis de pe 17 noiembrie până pe 6 ianuarie.

Daca ți-am trezit apetitul pentru astfel de vacanțe te invităm să descoperi si alte idei din colecția Călătorește prin lume.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.