Acasa Experiențe de călătorie Adrenalină și aventură Condu un buggy Macao într-un tur de 4 ore printre palmieri și plantații de tutun

Condu un buggy Macao într-un tur de 4 ore printre palmieri și plantații de tutun

50 Reviews

Republica Dominicană

Durată: 4 ore

Furnizor:

Viator

De la 53

Scurtă descriere:

Condu un buggy Macao pe drumurile lăturalnice din Republica Dominicană în acest tur de patru ore din Punta Cana. Treci de palmieri și de plantații de tutun și bucură-te de priveliștile cu munții Oriental. Oprește-te la o fermă pentru a afla despre producția de cacao, cafea, tutun, mamajuana (un elixir afrodisiac dominican) și ceai verde. Continuă spre o peșteră subterană, în care se află o piscină naturală, unde poți face o baie, și încheie-ți turul la plaja Macao, bucurându-te de soare și de nisip.

 

Repere:

  • Pilotează un buggy prin regiunea rurală noroioasă din Republica Dominicană;
  • Vizitează plaja Macao pentru relaxare în soare, pe nisip;
  • Află despre producția locală de cacao, cafea, tutun și mamajuana în timpul unei opriri la o fermă locală;
  • Răcorește-te cu o baie într-o piscină subterană.

La ce să te aștepți:

Doamnelor și domnilor, porniți motoarele! Este timpul să luați cu asalt drumurile accidentate dominicane și să vă murdăriți puțin de nămol!

 

Turul pornește de la o fermă din Macao și taie terenurile agricole din partea de nord din Punta Cana, traversând palmieri și plantații de tutun, cu lanțul muntos Oriental pe fundal. Aceste drumuri de țară, izolate și înguste, reprezintă un rai plin de gropi de noroi, pe care le străbați la nesfârșit, în deplină siguranță. La început, poate că încerci să eviți nămolul, dar în curând tot te murdărești. Această excursie nu e pentru cei delicați.

 

Prima oprire este la o fermă liniștită, pentru o introducere în producția locală de cacao, cafea, tutun, mamajuana (elixir afrodisiac dominican) și de ceai verde. Înapoi pe terenul accidentat, în mijlocul priveliștilor panoramice cu câmpurile nesfârșite și cu munții în depărtare, excursia te poartă la o peșteră pitorească, ce dispune de o piscină naturală. Sări în ea, răcorește-te și fă o baie în aceste ape subterane înviorătoare.

 

Cea mai lungă bucată de drum din această călătorie este și cea mai contrastantă. De la peștera ascunsă în regiunea rurală, te întorci din nou pe traseele pline de noroi și te îndrepți spre țărmurile fotogenicei plaje Macao, una dintre ultimele fâșii de coastă din Punta Cana fără resorturi. Aici ai timp pentru a te bucura de această plajă superbă din Caraibe, cu rânduri de palmieri și ape de azur.

 

Vezi și alte experiențe din Republica Dominicană

Adrenalină și aventură

Când te afli într-un travel mood de aventură, alege acele experiențe care îți fac inima să bată mai tare, care te provoacă să trăiești la maximum. Unele destinații sunt perfect înzestrate pentru astfel de activități – și chiar sunt populare pentru multitudinea de experiențe pline de adrenalină la care te invită. Dar, în aproape orice loc ai fi, poți să găsești activități care sunt perfect conectate la specificul zonei, dar în același timp îți oferă și o doză serioasă de aventură fără de care nu îți poți imagina vacanța. Avem câteva sugestii numai bune pentru tine, alege-le pe cele care se potrivesc cel mai bine personalității și preferințelor tale.

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.